|
|||
|
|||
Viktor Ullmann
În 1914 începe sa învete teorie muzicala la Viena, în clasa lui Josef Polnauer; dupa bacalaureatul de razboi în 1916 se înroleaza voluntar în armata. 1918 este primit la clasa de compozitie a lui Schönberg, unde studiaza mai cu seama teorie, contrapunct si orchestratie. Ullmann se dovedeste a fi un pianist excelent, chiar daca îi lipsesc ambitii de solist. În 1919 se muta la Praga, unde se înscrie la clasa de compozitie a lui Heinrich Jalowetz, urmând însa mai departe cursuri de pian la Viena cu Eduard Steuermann. În toamna anului 1920 este numit de Zemlinsky director de cor si corepetitor al prestigiosului Neues Deutsches Theater. Se angajeaza si pentru Clubul praghez pentru concerte particulare, unde Liedurile sale pentru orchestra sunt cântate în premiera în 1924 (Lieduri astazi disparute). Când Zemlinsky pleaca la Berlin, Ullmann este numit directorul operei din Aussig/Elbe (1927/28), devenind mai apoi în anii 1929-31 capelmaistru la Schauspielhaus Zürich. La Festivalul IGNM dela Geneva se afirma în 1929 cu Variationen und Doppelfuge über ein Thema von Schönberg für Klavier op. 3a pentru prima oara pe plan international. În aceasta perioda începe si interesul pentru antroposofie, în 1931 preia chiar o librarie pentru literatura antropozofica si se decide a se dedica întru-totul acestei filozofii – si librariei. Planul esueaza în 1933, când ascensiunea la putere a lui Adolf Hitler îl sileste sa paraseasca Germania. Îsi reconstruieste cu greu o noua existenta la Praga, unde se impune ca jurnalist si profesor de muzica. Începe dinnou sa compuna, fiind recunoscut si de public. În 1934 obtine premiul Emil-Hertzka al editurii Universal pentru versiunea de orchestra a Variatiunilor Schönberg (op. 3 a), în 1936 dinnou pentru opera în trei acte Der Sturz des Antichrist, pe motivele dramei filozofului antropozof Albert Steffen; în 1938 se cânta pentru prima oara Cvartetul de coarde nr. 2 la Londra, în cadrul Festivalului IGNM (si aceasta piesa este astazi disparuta, din pacate). În 1935-37 reîncepe sa studieze compozitie cu „compozitorul sferturilor de ton“ Alois Hába, si el antropozof. Cautarile sale intelectuale continua si dupa ce devine membru al Goetheanum din Dornach, se intereseaza pentru francmasonerie, pentru tehnica meditativi buddiste etc. Nu poate îmbina tot cu toate, cu atât mai putin cu cât realitatea politica nu se potriveste deloc cu interesele personale. Începe sa sufere de deprsiuni, de mania persecutiei, este insomniac. Terapiile încercate nu au succes, asa încât pâna la urma se auto-trateaza prin scris: “Un jurnal în versuri – strainul pasager.” Un exemplu: Ballade vom Schachspiel Dein Leben ist der Preis, um den sie spielen. Zwar Weiss zieht an, doch Schwarz folgt immer nach - will Ahriman das Menschentier erzielen, spielt Luzifer um deinen Engel Schach. Es wird auf Raub gespielt, es fallen Bauern und nie wird einer von den beiden satt. Wie sie einander auf den König lauern, setzt keiner je den andern Spieler matt. Du lern' an diesem Spiel, die Steine wählen und ziehe selber deine Schachpartie - sonst spielen ewig sie um deine Seelen und besten Falles endet es remis. Hitler ocupa Praga în martie 1939. În vara anului 1938, Ullmann înca se afla la Londra pentru prima auditie la Cvartetului de coarde nr. 2 în cadrul Festivalului IGNM (la editia festivalului din 1941 la New York, unde i se cânta Sonata de pian nr. 1 cu tot atât succes, nu va mai avea posibilitatea sa asiste), dupa care mai poate vizita o ultima data Dornach-ul, unde înregistreaza în prima auditie Faust dupa Goethe si apare într-un concert aranjat ad hoc. Încearca disperat sa emigreze, dar nu are succes. Severele probleme de existenta nu îi înfrâneaza creativitatea. Propriile convingeri, propria atitudine îi ofera siguranta interioara. Organizeaza concerte de casa (de fapt interzise), îsi continua activitatea de profesor, înfiinteaza o editura particulara pentru propriile compozitii, tot timpul sub presiune si în pericol de a fi at în vileag. Compune mult în acesti ani. Dar faptul ca nu s-a ocupat din timp de posibilitatea de a emigra, se razbuna acum. În septembrie 1942 Ullmann este deportat la Terezin. Acolo preia conducerea „sectiei de muzica al brigadei pentru divertisment", unde compune si organizeaza concerte si spectacole împreuna Gideon Klein, Pavel Haas si Hans Krása. Înfiinteaza acolo un "studio pentru muzica noua". Cronicilor sale de concert, publicate de Ingo Schultz, datoram o mare parte din cunostiintele istorice despre viata muzicala din lagarul din Terezin. În eseul sau Goethe si ghetoul, scris la Terezin în vara anului 1944 gasim urmatoarele: "La Terezin am învatat multe despre forma. Înainte, când nu simteam povara materiala a vietii, ce se gasea înlaturata de comfort, aceasta magie a civilizatiei, era usor sa creezi frumosul. Aici însa, unde zi de zi încercam sa învingem nevoile materiale prin forma, unde tot ce tine de muze contrazice tot ce ne înconjoara: aici este adevarata scoala… La Terezin am scris destul de multa muzica noua, de obicei pentru a satisface comenzile si dorintele dirijorilor, regizorilor, pianistilor, cântaretilor de aici, pe masura necesitatilor din ghetou. Mi se pare inutil sa enumar tot ce-am compus, tot as cum este inutil sa mentionez ca la Terezin nu putem cânta la pian atâta timp cât nu avem instrumente. Important este numai faptul oarecum paradoxal ca Terezinul nu m-a împiedicat în devoltarea mea muzicala, ci mai degraba m-a inspirat. Nu am ramasi oarecum prostrati, jelind pe malurile râului în Babilon, si puterea noastra creatoare s-a dovedit pe seama setei noastre de viata; ramân convins ca toti cei ce au încercat vreodata în viata sau arta lor sa smulga materiei îndaratnice o forma oarecare îmi vor da dreptate." Pe data de 16 octombrie 1944 Ullmann pleaca din Terezin spre Auschwitz, în compania altor patru compozitori. Este omorât acolo imediat dupa sosire, în 17 sau 18 octombrie 1944. Pâna la deportarea sa de acolo, în lista sa de opere apar 41 de piese cu numar de opus, printre care patru sonate de pian, doua cvartete e coarde, cicluri de lied pe versurile a mai multor poeti, opere, un concert de pian si unul de saxofon. Cea mai mare parte a acestor compozitii ramân disparute, manuscrisele piezându-se probabil în timpul ocupatiei din timpul razboiului si dupa. De pastrat s-au pastrat 15 opere scrise între 1936 si 1942, pe care Ullman le-a tiparit singur, încredintându-le unui prieten. Toate se afla astazi în posesia Universitatii Carolingiene din Praga. Dintre compozitiile pe care Ullmann le-a scris în ghetoul/lagarul din Terezin au fost salvate opera „Der Kaiser von Atlantis“, un cvartet de coarde, trei sonate de pian si cicluri de lieduri prin intermediul prietenului sau, omul de litere Emil Utitz, care le duce cu el la Londra dupa eliberarea Terezinului. Dupa multi ani acestea s-au reîntors în posesia Goetheanum-ului din Dornach. Începând din anii ’90, dupa tratative pentru clarificarea drepturilor de autor destul de dificile, acestea au fost publicate de editura muzicala Schott Mainz. Nu numai, dar si pentru salvarea de la uitare a muzicii lui Viktor Ullmann s-a înfiintat în anul 1991 sub apelativul „Verfemte Musik“ (Muzica denigrata) Fundatia Pro Musica Viva – Maria Strecker-Daelen, o dependenta a editurii muzicale, care poarta numele bunicii actualului patron. Aceasta dedicatie a fost rezultatul întâlnirilor nepotului cu aceasta muzica în concerte organizate din 1990 - dupa o prima manifestatie la Academia de Arte in Berlin - de catre „musica reanimata - Societatea pentru redescoperirea compozitorilor urmariti sub dictatura nazista”, societate ce a readus operele lor cu succes pe scenele e concert. Tot la Academia de Arte din Berlin a avut loc, 11 ani mai târziu, simpozionul dedicat clasei de maiestrie condusa de compozitorul Arnold Schönberg la Universitatea de Arte din Berlin, unde a reaparut dinnou numele lui Norbert Hann von Hannenheim, a carui opera pastrata numai foarte fragmentar a atras imediat atentia. Links: |
|||
| © Pontus musicae 2011 • Sitemap • Impressum | |||
Viktor Ullmann se naste la 1 ianuarie 1898 în Silezia la Teschen, pe atunci parte a imperiului austro-ungar . Tatal Maximilian Ullmann, evreu asimilat, este ofiter de cariera. În primul razboi mondial este numit colonel si înnobilat. Viktor Ullmann se va declara mai târziu "fara confesiune".