Viktor Ullmann si Norbert von Hannenheim

Amândoi se nasc în anul 1898, Ullmann vine din Teschen în Silezia, iar Hannenheim din Sibiu. Amândoi apartin unor familii nobile, Hannenheim fiind urmasul cavalerilor de Hann, satul ce le poarta numele, iar Ullmann fiul unui jurist înnobilat pentru serviciile aduse imperiului austro-ungar.

Amândoi sunt elevii lui Schönberg, Ullmann la Viena, Hannenheim la Berlin. Amândoi obtin premiul Hertzka al editurii Universal, Hannenheim în 1933, Ullmann în 1934. Opera amândorura poate fi publicata numai pe cont propriu în timpul vietii, începuturile fascismului împiedicând o editare normala. Amândoi vor fi supusi unor presiuni psihice si emotionale extraordinare din parte noii ordini a anilor ’30, cu a caror realitati nu se pot împaca nici ca oameni, nici ca compozitori. Hannenheim refuza sa se supuna esteticii national-socialiste, este interzis, împiedicat sa-si câstige viata si este internat cu forta la psihatrie în urma unei crize nervoase, care se datoreaza si foametei pe care o îndura. Ullmann, nici el nemai-stiind cum sa-si hraneasca familia, se auto-salveaza notându-si necazurile într-un jurnal.

Pe amândoi îi omoara fascismul pâna la urma. Ullmann moare la Auschwitz în 18 octombrie 1944, Hannenheim în sanatoriul pomeran Obrawalde, în care fusese internat cu forta, conform actului de deces din 29 septembrie 1945 de un atac de cord. Cea mai mare parte din opera lor ramâne disparuta. Exista însa sperante. În ultima vreme au început sa apara note de Hannenheim în biblioteci si arhive.

Care este aportul lor muzical? Cum poate acesta fi evaluat? Ce loc ocupa acesti compozitori în istoria muzicii secolului 20?

O noua armonie între tonalitate si atonalitate – Viktor Ullmann însusi o numeste “politonalitate” – de o mare expresivitate muzicala si, din punct de vedere formal, perfecta maiestrie caracterizeaza stilul personal de neconfundat a lui Ullmann. Într-o scrisoare catre prietenul lui Karel Reiner – ca si Ullmann închis în lagarul de concentrare Theresienstadt, unde însa Reiner reuseste sa supravietuiasca - compozitorul se exprima: "Scolii lui Schönberg îi datorez o severa – adica logica – structura arhitectonica si o profunda dragoste pentru aventurile posibile în lumea sunetelor; scolii lui Hába îi datorez o sensibilizare pentru dezvoltarea melodica, pentru perspectivele unor posibile nor valori formale si eliberarea din canonurile lui Beethoven si Brahms."

A readuce muzica lui Viktor Ullmann pe scenele de concert reprezinta, prin urmare, un scop admirabil nu atât din cauza victimizarii lui politice (o soarta pe care o împarte cu multi altii), cât pentru faptul ca aceasta muzica îsi are locul ei printre concertele de pian ale unui Ravel sau Sostacovici si trebuie sa se încadreze acolo în mod normal. (Jitka Kozeluhová)

Muzica lui Norbert von Hannenheim are trasaturi expresioniste, evitând însa caracteristicile aproape astmatice ale expresionismului anilor ‘10 si ‘20. Maiestria sa contrapuntica îi ofera posibilitatea de a construi vaste structuri muzicale în modul cel mai convingator posibil. Intensitatea expresiva însa nu este niciodata neglijata. Întâlnirile cu muzica lui Hannenheim devin de neuitat mai cu seama din cauza insistentei, pasiunii ce o transmite publicului. Putem numai spera ca aceasta muzica îsi va gasi interpreti dornici sa se supuna exigentelor ei. Aproape toate piesele lui Hannenheim, cele pe care le mai avem, ar merita sa fie incluse în marele repertoriu. Chiar daca Hannenheim nu a reusit sa se impuna lumii în care a trait, avem astazi motive sa speram ca lumea noastra va sti sa si-l însuseasca. (Albert Breier)