Norbert von Hannenheim

Se naste la Sabiu în 15 mai 1898 si moare în 29 septembrie 1945 în spitalul din Obrawalde lânga Meseritz/Pomerania. La Sibiu, Hannenheim este înscris la liceul german si primeste lectii de pian particulare. Din frageda copilarie dovedeste mult un interes viu pentru muzica si începe sa compuna ca autodidact. În 1916 este însfârsit programat sa concerteze cu o sonata de pian pe care a compus-o într-o perioada timpurie, din care dateaza si mai multe lieduri pe versuri diferite. Dar razboiul începe înainte de a avea loc concertul si Hannenheim intra în armata.

Dupa razboi, Hannenheim pleaca la Leipzig, unde studiaza cu Paul Graener în anii 1922/23. Acolo scrie muzica de camera pentru diferite ansambluri, un concert pentru vioara si unul pentru violoncel si orchestra de camera, cât si o sinfonie si un concert de orchestra.

În 1925 câstiga cu cea de-a doua sonata de vioara dintr-un ciclu de sase compuse în acel an premiul doi la Concursul de compozitie înfiintat de Enescu si care poarta numele compozitorului român. A scrie mai multe compozitii la sir pentru acelasi instrument sau ansamblu devine una din carasteristicile lui Hannenheim. Un an mai târziu se înscrie dinnou la concurs si este chemat de maestru sa-i prezinte mai multe din operele sale; în prezenta unui public ales pe sprânceana, Enescu si Hanneheim discuta si prezinta câteva din piesele tânarului muzician.

Urmând sfatul lui Enescu se înscrie la cursurile e maiestrie a lui Alexander Jemnitz la Budapesta, care însa îl îndrumeaza catre Schönberg. Hannenheim îi trimite câteva compozitie si o scrisoare, în urma carora Schönberg îl accepta în cadrul clasei de maiestrie pe care o are la Berlin. În 1929 se muta eci la Berlin, une va lucra la Universitatea de Arte pâna in 1933.

Compune mult si foarte divers la începutul anilor ’30, cu toate ca se vede silit sa-si câstige viata copiind si corectând manuscrise muzicale. În 1932 i se acorda premiul „Felix Mendelssohn Bartholdy”. În acelasi an sufera o prima criza de nervi, dar se reface repede. Concertul sau pentru pian si orchestra mica este cântat, afla un deosebit succes, este imprimat si transmis de mai toate posturile de radio. În 1933 primeste, împreuna cu altii, premiul „Emil Hertzka”, dar cariera îi este brusc întrerupta de catre nazistii ajunsi la putere. În anii ce urmeaza nu va mai fi aproape de loc cântat. Se resemneaza, scrie prelucrari de cântece populare pentru a supravietui pâna în 1939. Dupa izbucnirea razboiului aproape ca i se pierde urma întru-totul.

Reapare numai ca pacient al spitalului Obrawalde, unde este internat la psihatrie în iulie 1944 în urma unei crize de schizofrenie. Supravietuieste aceasta clinica de eutanazie, dar moare înca internat acolo la scurt timp dupa terminarea razboiului. Certificatul de deces atesteaza un atac de cord drept cauza a mortii.

Arnold Schönberg l-a considerat printre cei mai talentati dintre studentii sai. Marturii ale celorlalti colegi e clasa îi atesteaza o pozitie speciala în rânurile lor. Erich Schmid scrie despre el: "Era întru-totul indepenent în toate parerile lui si nu se lasa influentat nich macar de Schönberg. Cred ca era singur care avea toate libertatile sa-l contrazica pe Schönberg."

Într-adevar: Arnold Schönberg, aflat de mult în America, îl va mentiona pe Hannenheim înca multi ani ca pe unul dintre cei mai buni studenti ai sai, încercân în repetate ori în scrisori sa afle ceva despre soarta lui. Hans Heinz Stuckenschmidt [celebru scriitor si critic muzical înca din anii ’20 la Berlin, sustinator al avangardei muzicale si, prin urmare, interzis în timpul nationalsocialismului, H.T.A.] încearca sa atraga atentia publicului american asupra lui Hannenheim cu un articol 'Modern Music, dar initiativa sa ramâne fara ecou, cu toate ca muzica lui Hannenheim este cântata la diferite festivaluri internationale. Stuckenschmidt îl numeste în acel eseu »unul dintre adevaratele talente ale generatiei tinere. Elev a lui Schönberg, reprezinta teoriile maestrului într-un stil bine-gândit su cu totul personal. Originalitatea stilului sau este marcata de un perfect echilibru tonal si îsi gaseste expresia într-o bogatie a intervalelor, care combina fiecare nota, fiecare acord, fiecare linie orizontala sau verticala a structurii. („Modern Music“, vol. X, 1932/33, p. 166) «

Stuckenschmidt are dreptate când subliniaza stilul personal a Norbert von Hannenheims. „În acei ani ’20 si ’30 Hannenheim îsi cucereste la Berlin, centrul cultural si muzical al lumii în aceea perioada, o reputatie de compozitor promitator, operele lui fiind cântate des si bucurându-se de un interes intens printre muzicieni, dar mai cu seama la public si în presa. I se ofera burse si premii. Interpreti celebri îl introduc în repertoriul lor si este cântat cu succes la festivalurile internationale.“ (Extras din: Peter Gradenwitz: Arnold Schönberg und seine Meisterschüler, Berlin 1925-1933. Paul Zsolnay, Wien 1998, ISBN-3-552-04899-5)

Din pacate însa, numai foarte putin din opera lui Hannenheim va supravietui razboiul, majoritatea manuscriselor fusesera încredintate unui seif bancar într-o cladire jefuita si mai apoi distrusa dupa cucerirea Berlinului.

Lista compozitiilor pe care le-a înscris singur la GEMA contine peste 200 de piese, printre care sinfonii, muzica de camera, muzica corala, lieduri etc. Recuperate sunt între-timp:

  • 1 Piesa pentru orchestra mica
  • 1 Piesa pentru alamuri
  • 2 Compozitii pentru orga
  • Cântece pentru voce si pian dupa versurile lui Rilke etc. (6 dintre ele instrumentate 1999 de Geert van Keulen pentru percutie, armoniu, pian, 2 viori, 2 viole, violoncel si contrabas)
  • 5 Sonated e pian
  • 1 Trio de coarde
  • 7 Cvartete de coarde
  • 2 Piese pentru vioara si pian
  • 1 Compozitie pentru vioara si viola
  • 6 Piese pentru viola si pian